Noul Renault Clio Symbol a fost dezvoltat în 26 de luni şi a necesitat o investiţie totală de 100 milioane euro. Conform MEDIAFAX, la partea estetico-funcţională au contribuit în egală măsură şi inginerii de la centrul de creaţie din România. Modelul va fi fabricat la uzina Oyak din Bursa, Turcia, şi va începe să fie comercializat în majoritatea pieţelor în perioada septembrie-noiembrie.
Noua variantă a modelului Clio Symbol va dispune de patru motorizări pe benzină, de 1,2 litri, cu 75CP, 1,4 litri, cu 75 CP sau 98CP şi 1,6 litri, cu 105CP şi de două diesel cu 65CP şi 85CP. În funcţie de piaţă, aceste motoare vor îndeplini normele de poluare Euro1, Euro3 sau Euro4.
Vânzările Clio Symbol totalizează mai mult de 600.000 de unităţi, începând cu anul 2000, iar la sfârşitul lunii aprilie 2008 modelul se afla în topul livrărilor din Turcia şi pe locul al doilea în România, Maroc şi Algeria.